Anunțul CFR: cum circulă trenurile în acest moment

Anunțul CFR: cum circulă trenurile în acest moment
Publicat: 18/01/2016, 09:55

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA anunță, luni dimineață, că toate magistralele feroviare sunt deschise, însă circulația se desfășoară în condiții de vânt puternic și ninsori abundente, în special în partea de sud și sud-est a țării.

Călătorii sunt sfătuiți să se intereseze din timp despre modificările care se vor opera în graficul zilei, aceste măsuri fiind impuse de evoluția vremii.

Potrivit sursei citate, operatorii feroviari vor circula în continuare cu un număr redus de garnituri pe anumite segmente feroviare locale, astfel încât să permită intevenția cu pluguri pentru deszăpezire, călătorii fiind preluați de trenurile menținute în circulație, pe secție feroviară respectivă.

În prezent, se acționează cu pluguri pentru deszăpezire pe sectoarele Videle – Giurgiu, Urziceni – Chitila, Brănești – Lehliu, Urziceni – Slobozia Veche, Călărași Sud – Fetești, Fetești – Țăndărei, Medgidia – Tulcea, iar pe segmentul Barboși – Făurei – Buzău circulația trenurilor este posibilă doar cu plugul antemergător, din cauza viscolului.

CFR mai anunță că trenul IR 1861-2, care circulă pe relația Constanța – Iași, va ajunge la destinație cu o întârziere mai mare, deoarece pantograful a fost rupt în cursul nopții din cauza rafalelor puternice de vând, fiind necesară dublarea locomotivei pentru continuarea călătoriei.

„În funcție de evoluția vremii, CFR SA va analiza și va lua măsuri de restricționare a circulației trenurilor de călători și de marfă pe segmentele unde condițiile meteo pot crea probleme în trafic, astfel încât să evităm blocarea acestora pe secțiile de cale ferată”, mai spune CFR, precizând că o situație actualizată despre situația trenurilor poate fi accesată la linkul http://mt.ro/web14/informatii-de-interes-public/comandament-de-iarna/stare-infrastructurii/feroviar.

Duminică, zeci de trenuri au fost anulate din cauza ninsorii și a viscolului.

Județele Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Bacău, Vaslui, Iași și Neamț sunt luni, până la ora 18.00, sub avertizare cod galben de ninsori și viscol, iar o atenționare cod portocaliu de viscol a fost emisă pentru zona costieră și Delta Dunării, în județul Tulcea.

Potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, în cele 12 județe din estul și sud-estul țării, ninsorile vor continua și luni, dar vor fi în diminuare.

Vântul va atinge la rafală viteze de 50-70 de kilometri pe oră, viscolind temporar ninsoarea și spulberând zăpada depusă anterior.

De asemenea, estul județul Tulcea, în special zona costieră și Delta Dunării, va fi sub avertizare cod portocaliu de viscol până la ora 12.00. În această zonă, vântul va atinge la rafală viteze de 70-90 de kilometri pe oră, viscolind și troienind zăpada.

În următoarele zile, scăderea de temperatură va continua și va fi accentuată, astfel că vremea va deveni geroasă în cea mai mare parte a țării, a precizat ANM.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Polițiștii au aflat, în sfârșit, ce s-a întâmplat cu Louisa, o femeie care a fost...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum poți afla în 2024 ce vechime ai acumulat în muncă. Procedura online pas cu...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Poșta închide oficiile! Cum vor fi afectați ȘOFERII? Taxele de înmatriculare, permis și rovinieta nu...
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Buletin interzis în România. Actele de identitate ce nu pot fi folosite. Se face închisoare
Cum a fost surprins Alex Bodi cu Necati Arabaci
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Anunțul care i-a zguduit pe fanii Oanei Moșneagu și ai lui Vlad Gherman Am luat...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii